Filocalia
Începând de astazi, ma voi apleca cu staruinta asupra Filocaliei si în încercarea de a-i aprofunda cuprinsul cât mai bine, va voi oferi si dumneavoastra minunate texte din cuprinsul acesteia spre folos si întarire duhovniceasca. Dar, pentru bun început, o sa va vorbesc în câteva cuvinte despre frumusetea acestei lucrari binecuvântate si bineplacute în fata lui Dumnezeu. De asemenea, voi vorbi si despre importanta acesteia în viata crestinului ortodox pe drumul sau catre desavârsire, catre lumina cea adevarata a mântuirii.
“Filocalia” (gr. “iubirea de frumos”) este titlu dat de sfântul Vasile cel Mare si sfântul Grigorie Teologul unei antologii a scrierilor lui Origen.
Mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea, o colectie de texte scrisa înainte de secolul al IX-lea de catre mari Parinti ai spiritualitatii ortodoxe rasaritene (se refera la viata contemplativa si ascetica), este adunata si publicata de sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) si Macarie din Corint (1731-1805), la Venetia, în 1872.
Mai apoi, diferite editii în alte limbi au aparut – slavona si româna, în primul rând -, adesea largind colectia initiala a sfântului Nicodim.
Editia slavona a fost facuta de sfântul Paisie Velicicovski. A circulat mai întâi în manuscrise, apoi a fost tiparita la St-Petersburg, în 1793.
O prima editie a Filocaliei românesti a fost tradusa de ucenicii staretului Paisie (Velicicovschi) de la Neamt, si a circulat în manuscris. În secolul XX, o colectie “Filocalia” în 12 volume a fost publicata, în traducerea si cu notele Parintelui Dumitru Staniloae, începând cu anul 1946 (primul volum).
Titlul complet al Filocaliei este: “Filocalia, sau culegere din scrierile Sfintilor Parinti care ne arata cum se poate omul curati, lumina si desavârsi”.
Ascetica si mistica filocalica pun în centrul vietii duhovnicesti curatirea inimii, prin practicarea “Rugaciunii lui Iisus” si a virtutilor.
“Rugaciunea inimii”, care va deveni disciplina centrala a isihasmului, este una din caile privilegiate ale monahilor de a tine constiinta în stare de priveghere, sau trezvie.
Chiar daca la prima vedere s-ar parea ca Filocalia se adreseaza în primul rând monahilor, trebuie sa precizez ca în Biserica nu trebuie sa existe o separatie între trairea crestinismului de catre monahi si trairea lui de catre credinciosi în general. Si unii, si altii au datoria sa tinda spre desavârsire, asa încât între modul lor de vietuire exista în realitate numai o deosebire graduala, nu de calitate. Prin urmare, scrierile din Filocalie se adreseaza în general tuturor celor care tind spre desavârsire.
Desavârsirea nu se poate realiza decât prin observarea unor reguli precise, nu prin salturi, ci progresiv si insistent. Sfintii Parinti, care au fost maestrii neîntrecuti în cunoasterea sufletului, ne fac cunoscute tocmai regulile pe care trebuie sa le urmeze credinciosul pentru a-si face în asa fel educatia, încât sa poata preface credinta sa teoretica în valori practice, traind tot astfel precum si crede.
Vreme îndelungata pietatea credinciosilor s-a format prin citirea Sfintei Scripturi, mai ales a Psaltirei, a cartilor de rugaciuni si a vietilor sfintilor. Odata cu aparitia Filocaliei, pietatea fiecaruia se poate hrani si adânci prin citirea si aprofundarea ei. Filocalia este capabila sa contribuie la formarea adevaratului crestin, o omului duhovnicesc, singurul în stare sa ne dea acea lume mai buna pe care o dorim cu totii.
La ora actuala, Filocalia are cautare nu numai în mediile ortodoxe, dar si în cele catolice, chiar în cele protestante.
Filocalia este o carte de valoare unica si centrala în viata de veacuri a crestinismului; e comoara spiritualitatii crestine, sedimentata în secole de cugetare si lupta, de ruga si experienta duhovniceasca. Ea exprima întru totul esenta crestinismului: transfigurarea sau îndumnezeirea omului si a cosmosului prin har.
